Porunca
O vorba de-ai rosti,imi e porunca,
La tine-n ceas de seara ca sa vin,
Cand timpul,ratacindu-se arunca,
Apusul, in paharele cu vin,
Si-n seara care trenura-n splendoare,
Sub fluierele tainic ce doinesc,
Corabii negre lancezesc pe mare,
In valuri oarbe-ncet se risipesc
Betii de flori, statornice in soarta,
Eu le arunc pe pragul casei tale,
Si-n asfintitul, care plange-n poarta,
Abia astept, ca sa-mi rasari in cale,
Porunca da, ca sufletele-n noapte
Sa-si plimbe pasu-ncet in asfintit
Prin aerul imbalsamat de soapte,
Prin fosnetul de valuri de nisip,
Doi ingeri albi, cu aripile goale,
Din mersul lor prin vreme s-au oprit,
Iar valurile trecator, saruta moale
O clipa ce s-a stins in infinit.
Atatea veacuri au trecut desarte
Taceri de ingeri n-au mai poposit
Timpul continuu intre noi se-mparte
Si tot asa va curge-n infinit
S-o scutura padurea de cuvinte
Si-n pomii goi canta-vor numai cuci
Si soarele va amorti cuminte
Cu fruntea sprijinita de uluci
In noi cu valuri se framanta marea
Si pasari amiezele isi tipa
Peste nisipul marii curge sarea
Si-ncaruntiti sunt fulgii din aripa
Mai da-mi o clipa poate ne iubim
Uitati de anotimpuri ce se duc
Cand intre palme noaptea netezim
Si dorurile catre cer le urc