O vorba de-ai rosti,imi e porunca,
La tine-n ceas de seara ca sa vin,
Cand timpul,ratacindu-se arunca,
Apusul, in paharele cu vin,
Si-n seara care trenura-n splendoare,
Sub fluierele tainic ce doinesc,
Corabii negre lancezesc pe mare,
In valuri oarbe-ncet se risipesc
Betii de flori, statornice in soarta,
Eu le arunc pe pragul casei tale,
Si-n asfintitul, care plange-n poarta,
![]()
Abia astept, ca sa-mi rasari in cale,
Porunca da, ca sufletele-n noapte
Sa-si plimbe pasu-ncet in asfintit
Prin aerul imbalsamat de soapte,
Prin fosnetul de valuri de nisip,
Doi ingeri albi, cu aripile goale,
Din mersul lor prin vreme s-au oprit,
Iar valurile trecator, saruta moale
O clipa ce s-a stins in infinit.


Si poate de aceea...